John Watson s-a născut în 1878 într-o familie foarte săracă, având o mamă extrem de religioasă şi un tată delincvent care de altfel şi-a părăsit familia pe când Watson era încă un adolescent.
După moartea mamei, s-a înscris la Universitatea din Chicago, unde a ajuns cu doar 50 de dolari în buzunar.
Pentru a se întreţine a prestat munci dintre cele mai diverse: portar, chelner, deratizator.
La Chicago a urmat cursuri de filozofie avându-l printre alţii pe John Dewey ca profesor, pe care însă nu l-a agreat. În schimb şi-a luat doctoratul în psihologie experimentală cu funcţionalistul James Angell.
A absolvit în 1903 magna cum laude şi, la acea vreme, a fost cel mai tânăr cercetător devenit doctor în psihologie la Universitatea din Chicago.
Watson a rămas cinci ani la Chicago la început ca asistent al lui Angell şi apoi ca membru plin al facultăţii.
Începând cu 1908, Watson a acceptat postul de profesor şi de director al laboratorului psihologic
la Johns Hopkins University. Deoarece mai vârstnicul psiholog James Mark Baldwin a părăsit
Facultatea imediat după sosirea lui Watson, pe umerii lui Watson a rămas o mare responsabilitate
ţinând cont de vârsta lui (30 de ani).
În cei 14 ani petrecuţi la Hopkins Watson s-a dovedit a fi un psiholog extrem de dinamic şi incisiv.
Articolul “Psihologia aşa cum o vede un behaviorist” publicat în Psychlogical Review în 1913 a fost
considerat articolul manifest în care au fost enunţate pentru prima dată principii ce vor pune bazele unui
nou curent în psihologia americană, behaviorismul. Watson declanşa în acest manifest un război
deschis cu toate curentele psihologice care au pus în centrul preocupărilor lor stările mentale fie ele
conştiente. fie inconştiente.
După Watson, atât psihologii funcţionalişti cât şi psihanaliştii nu au făcut psihologie într-un mod
