sâmbătă, 11 mai 2013

Proiecţia - seria psihanaliză


Laplanche şi Pontalis în „Vocabular al psihanalizei” explică foarte bine termenul de proiecţie ca fiind procesul psihic prin care „subiectul expulzează din sine şi localizează în afara sa, în persoane sau lucruri,calităţi sau dorinţe, sentimente care îi apartin,dar pe care nu le cunoaste sau refuză sa le accepte”. „Spre deosebire de refulare în care pulsiunea este trimisă înapoi în sine , în proiecţie ea este trimisă în lumea exterioară”.(Anna Freud). Construirea unei realitati supersensibile este rezultatul proiectiei. Freud şi Jung impărtăsesc cam acelaşi punct de vedere când vine vorba de rolul proiecţiei în producerea religiilor, diferenţa dintre cei doi constă în conţinuturile psihice proiectate. La Freud este vorba de proiectarea conţinutului inconştientului personal iar la Jung proiectarea inconştientului colectiv(arhetipurile).

joi, 2 mai 2013

Sublimarea-seria psihanaliză



 Termenul de sublimare a fost introdus de Freud, ca mecanism prin care anumite pulsiuni inconștiente detașate de obiectele lor primitive sunt integrate în personalitate, fiind investite cu o valoare socială pozitivă. 
  
 Sublimarea, ca mecanism de apărare, poate fi privită ca o desexualizare a unor pulsiuni având drept obiect o persoană ce poate fi dorită sexual. Sublimarea acționează în sensul transformării pulsiunilor erotice în  prietenie, tandrețe etc. sau poate fi privită ca o orientare a energiei sexuale spre activități intelectuale, artistice, sociale. Freud este de părere că la bază mecanismului sublimării se află energia sexuală. 
  

 Sublimarea, așa cum este descrisă de psihanaliză, constă în deplasarea unei energii instinctuale către un scop instinctual elevat. Un exemplu elocvent este sublimarea prin artă, știință, politică, diverse activități profesionale, a unor instincte care în alte condiții rămân nesatisfăcute și declanșează comportamente dezadaptate. Practic, sublimarea permite integrarea socială a individului. 


  
 Un exemplu de sublimare din viață cotidiană este atunci când o persoană este atrasă sexual de o altă persoană și totuși la fiecare întâlnire cu această abordează intens teme intelectuale. 
  
 Sublimarea ca mecanism de apărare acționează în așa fel încât individul se îndepărtează cât mai puțin de la obiectivul primar însă evită sentimentele de vinovăție. Sublimarea acționează pozitiv prin faptul că ajută la canalizarea pulsiunilor și afectelor prost adaptate în direcția comportamentelor acceptabile.  
  
 Pulsiunile sexuale și pulsiunile agresive sunt transformate astfel în comportamente acceptabile. Sublimarea duce la eliminarea conflictelor și tensiunilor. Totuși în ciudă acestor efecte pozitive, Freud este de părere că sublimarea împiedică obținerea plăcerii sexuale.  
  
 Sublimarea este mai aproape de patologic atunci când este dusă la extrem și atunci când energia sexuală este sublimată în mare parte; în felul acesta crește frustrarea și riscul unei îmbolnăviri. 
  
 Sublimarea apare astfel ca un mecanism de adaptare, că o strategie firească a individului de a repară propria existența.