Despre Sigmund Freud - seria psihanaliză

Încă din copilărie, Freud a beneficiat din partea părinţilor săi de o grijă deosebită şi de o educaţie

atentă. Deşi săraci, părinţii lui Freud i-au rezervat o cameră separată pentru studiu şi au mers cu

sacrificiul până acolo încât au renunţat la pianul la care sora lui Freud lua lecţii numai pentru ca acesta

să nu fie distras de la studiu. Astfel, nu este de mirare faptul ca Freud a fost tot timpul un elev eminent

şi că a putut să spere în mod legitim la o carieră de excepţie.

Deşi va urma cursuri de anatomie şi fiziologie la Viena, Freud va afirma că nu a simţit o atracţie

deosebită pentru poziţia de doctor ci doar o imensă dorinţă de cunoaştere, dar nu orice fel de

cunoaştere. Freud a respins cunoaşterea prin speculaţie proprie filosofiei şi, într-o oarecare măsură, şi

teologiei, optând pentru cunoaşterea naturii, îndeosebi a complexei naturi umane.

Faţă de profesorii întâlniţi la facultate Freud a avut o interesantă atitudine ambivalentă. Spre

exemplu, deşi a lucrat sub îndrumarea lui Carl Claus două sezoane în laboratorul de biologie marină de

la Triest disecând răbdător ţipari pentru a găsi dovezi care să infirme ipoteza hermafroditismului lor, nu

va găsi loc pentru acest profesor în amintirile sale. În schimb, Ernst Brücke, profesor sub îndrumarea

căruia Freud va descifra tainele sistemului nervos, va deveni una din primele figuri paterne faţă de care

Freud va dezvolta puternice sentimente filiale.

La moartea lui, în 1892, Freud va pune numele Ernst celui de-al patrulea copil al lui. De altfel,

Freud a decis să pună nume copiilor lui după numele oamenilor care l-au susţinut şi pe care i-a admirat.

Primul copil, Matilde, a primit numele după cel al soţiei lui Breuer, protectorul lui timp de mai mulţi ani,

cel de-al doilea, Martin, după numele marelui psihiatru francez Charcot, etc.

Am accentuat pe ambivalenţa atitudinii lui Freud faţă de oamenii cu care a venit în contact pentru

a sublinia complexitatea personalităţii părintelui psihanalizei. Firea lui Freud pare să fi fost una a

contrastelor. El însuşi afirma că pentru buna desfăşurare a vieţii lui emoţionale a avut întotdeauna

nevoie de un prieten intim pe care să-l iubească necondiţionat şi de un duşman pe care să-l urască.

După ce şi-a luat diploma în 1881, din cauza sărăciei şi a dorinţei de a se putea căsători, (a

trebuit să aştepte patru ani departe de logodnica sa), Freud trebuit să renunţe nu fără regrete la

atmosfera confortabilă a laboratorului de cercetare neurologică a lui Brücke şi, la sfatul acestuia, a

ocupat în 1882 un post inferior la Spitalul General din Viena, etapă necesară în pregătirea pentru

practica privată.

La Spitalul general a rămas trei ani, timp în care a urcat încet treaptă cu treaptă de la Aspirant

(asistent clinic), la Secund, apoi Secund senior pentru a ajunge în final la titlul de Privatdozent. Ultimul

grad era onorific, nu aducea bani, dar permitea practica privată şi o carieră didactică în viitor.

Un eveniment deosebit de important în viaţa lui Freud şi în procesul de constituire a psihanalizei

l-a constituit prietenia cu Josef Breuer (1842-1925), un psihiatru adept al hipnozei ca mijloc de tratare a

bolilor psihice.

sursă: Cătalin Dirţu, curs de istoria psihologiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi