J. Watson - începutul behaviorismului

John Watson s-a născut în 1878 într-o familie foarte săracă, având o mamă extrem de religioasă şi un tată delincvent care de altfel şi-a părăsit familia pe când Watson era încă un adolescent.

 După moartea mamei, s-a înscris la Universitatea din Chicago, unde a ajuns cu doar 50 de dolari în buzunar.

Pentru a se întreţine a prestat munci dintre cele mai diverse: portar, chelner, deratizator.

La Chicago a urmat cursuri de filozofie avându-l printre alţii pe John Dewey ca profesor, pe care însă nu l-a agreat. În schimb şi-a luat doctoratul în psihologie experimentală cu funcţionalistul James Angell. 

A absolvit în 1903 magna cum laude şi, la acea vreme, a fost cel mai tânăr cercetător devenit doctor în psihologie la Universitatea din Chicago. 

Watson a rămas cinci ani la Chicago la început ca asistent al lui Angell şi apoi ca membru plin al facultăţii.

Începând cu 1908, Watson a acceptat postul de profesor şi de director al laboratorului psihologic

la Johns Hopkins University. Deoarece mai vârstnicul psiholog James Mark Baldwin a părăsit

Facultatea imediat după sosirea lui Watson, pe umerii lui Watson a rămas o mare responsabilitate

ţinând cont de vârsta lui (30 de ani).

În cei 14 ani petrecuţi la Hopkins Watson s-a dovedit a fi un psiholog extrem de dinamic şi incisiv.

Articolul “Psihologia aşa cum o vede un behaviorist” publicat în Psychlogical Review în 1913 a fost

considerat articolul manifest în care au fost enunţate pentru prima dată principii ce vor pune bazele unui

nou curent în psihologia americană, behaviorismul. Watson declanşa în acest manifest un război

deschis cu toate curentele psihologice care au pus în centrul preocupărilor lor stările mentale fie ele

conştiente. fie inconştiente.

După Watson, atât psihologii funcţionalişti cât şi psihanaliştii nu au făcut psihologie într-un mod

ştiinţific. Stările mentale nu sunt accesibile în mod direct, de aceea este greu de susţinut existenţa lor

obiectivă. De asemenea, metoda folosită până atunci, introspecţia era la fel de vulnerabilă la acuzaţia

de subiectivitate ca de altfel şi “obiectul“ pe care se presupunea că introspecţia îl poate surprinde.

Watson remarca acumularea unui număr extrem de mare de studii asupra comportamentului

animal şi afirma că ştiinţa psihologică se află în faţa unei dileme extrem de serioase. Fie ea va continua

să se dezvolte pe vechile coordonate care, după părerea lui Watson erau total inadecvate, studiind

presupuse procese psihice interne şi, în acest caz se va produce o ruptură între psihologia mentalistă şi

cea a comportamentului, fie va avea loc o schimbare radicală care va duce la o redefinire a psihologiei

pe noile coordonate ale noului obiect, comportamentul.

Nu este normal, credea Watson, ca omul să reclame un loc central în cercetarea psihologică. A

vrea să faci doar psihologie umană, cu accent pe conştiinţă sau inconştient, este mai degrabă reflexul

unui orgoliu ce ne trimite departe de spiritul ştiinţific obiectiv. Aşa cum legile selecţiei naturale descoperite de

 Darwin se aplică tuturor speciilor, omul constituind un caz particular care se supune

aceloraşi principii, aşa şi legile comportamentului pe care noua psihologie era invitată să le descopere,

trebuie să aibă o generalitate care să depăşească specificul psihicului uman, încadrându-se în rândul

legilor universale şi imuabile ale vieţii.

Una dintre cele mai importante concluzii ale lui Watson era aceea că, eliminând problema

conştiinţei şi pe cea a inconştientului din psihologie, comportamentul trebuia să rămână singurul obiect,

fundând o ştiinţă unică, independentă şi completă.

Watson a editat Psychlogical Review, a fost de asemenea editor fondator al lui Journal of

Experimental Psychology, iar în anul 1915 a fost ales preşedinte al American Psychological Association.

Din păcate, cariera universitară a lui Watson s-a întrerupt brusc în urma unui scandal legat de relaţia lui

amoroasă cu asistenta lui, Rosalie Rayner, în urma căruia, consiliul universităţii Hopkins i-a solicitat

demisia.

Exclus din viaţa universitară şi dezamăgit de acest fapt, Watson va continua să popularizeze

principiile behaviorismului aplicându-le în acelaşi timp cu succes în industria publicităţii în care s-a

implicat după 1922.