Considerând că descoperirile sale experimentale furnizează o bază obiectivă pentru teoria freudiană a refulării, Jung i-a trimis lui Freud un exemplar din cartea sa "Cercetăƒri asupra asocierii de cuvinte" la publicarea acesteia , în 1906. Răspunsul entuziast al lui Freud l-a încurajat să meargă în martie 1907 la Viena ca să-l cunoască. S-au înțeles atât de bine, încât au discutat fără întrerupere vreme de treisprezece ore. Erau cu siguranță îndrăgostiți intelectualicește unul de celălalt, iar prietenia care s-a înfiripat între ei , amplificată mult grație corespondenței, a durat aproape șase ani.
Freud a fost impresionat de energia, entuziasmul și deplină implicare a lui Jung. S-a legat puternic de el, considerându-l "ajutorul cel mai capabil care mi s-a alăturat până acum" și văzând în el posobilul succesor la conducerea mișcării psihanalitice. Cu toate că nu avea decât 50 de ani când s-au cunoscut, Freud suferea, fiind oarecum ipohondru, de teamă superstițioasă că nu mai are de trăit decât doisprezece ani. Să-și asigure succesiunea, reprezenta, de aceea, cel mai imprortant lucru pentru el și astfel privind lucrurile, Jung era o excelentă alegere pentru acest rol. Avea o inteligență de mare clasă, era un psihiatru încununat de succes, lucrând într-unul din spitalele respectate din Europa și poate mai important ca orice nu era vienez și nu era evreu (ca Freud). Freud era foarte conștient că există pericolul ca antisemitismul, asociat cu dezgustul opiniei publice privind concepția sa privind sexualitatea infantilă, să ducă la respingerea generalizată a psihanalizei, chiar la anihilarea ei, și speră că afilierea unui creștin elvețian de talia lui Jung să contribuie la salvarea mișcării pe care o inițiase.
În ceea cel privea pe Jung, el dorea prietenia lui Freud atât din motive personale, cât și profesionale . Găsise în bărbatul mai varstic și mai experimentat un mentor, pe care propriul sau tata nu-l putuse întruchipa" îngăduiți-mi să mă bucur de prietenia dumneavoastră nu ca de una între egali, ci ca de aceea dintre tata și fiu", scria Jung imediat după prima lor întâlnire. În realitate Freud avea nevoie de un fiu nu mai puțin ca Jung de un tata.
Cu trecerea timpului, deosebirile dintre Jung și Freud au devenit tot mai greu de ascuns. Două dintre ipotezele de bază a lui Freud erau pentru Jung de neacceptat, anume : 1 motivația umană e de natură exclusiv sexuală și 2 psihicul inconștient este absolut personal și specific individului. Jung consideră acestea, dar și alte concepte ale lui Freud, reductive și prea limitate. Datorită părerilor diferite pe care le avea Jung ruptură de Freud a devenit inevitabilă la începutul anului 1913.
Modul în care s-a sfârșit prietenia dintre Freud și Jung a fost tipic pentru amândoi. Pentru Jung, scopul vieții înseamnă să-ți împlinești potențialitatea proprie, să-ți urmezi propria percepție a adevărului, să devii o persoană completă. Acesta este țelul individuației cum a denumit-o mai târziu. Cât despre Freud, el era absolut convins de corectitudinea propriilor teorii, asta îl făcea atât de intolerant față de orice sciziune, încât sfârșea de regulă prin a o provocă. Era un ciudat amalgam de autocrat și masochist așa cum admisese cândva în față lui Jung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu