Psihanaliza - scurtă introducere

După cum vă puteţi da seama şi din titlu acest articol prezintă pe scurt paradigma psihanalitică . Vor urma o serie de articole în care voi încerca să explic detaliat principalele concepte ale psihanalizei cum ar fi de exemplu mecanismele de aparăre ale Eului. Nu ii voi uita nici pe principalii precursori ai psihanalizei cum ar fi Jung şi Adler, voi scrie despre diferenţele dintre psihanaliza freudiană (S. Freud cel care a inventat psihanaliza) şi cea pracricată de marii disidenţi C.G. Jung si A. Adler.

În primul rând bazele psihanalizei au fost puse de de medicul vienez Sigmund Freud (1856-1939). La început multe dintre principiile şi conceptele postulate au şocat o mare parte din populaţie. Teoria psihanalitică nu a apărut ca o reacţie împotriva structuralistului(ca funcţionalismul), ci ca urmare a cercetărilor din neurologie şi medicină.

Scopul psihanalizei era de a înţelege şi trata comportamentele anormale. Conceptul central al psihanalizei a fost incoştientul. În opinia lui Freud controlul primar al comportamentului nu se face prin raţiune şi procese conştiente, ci prin impulsurile şi tendinţele ascunse în inconştient.

Pentru Freud viaţa noastră nu este dominată de conştiinţă ci de forţele care operează în inconştient, cum ar fi de exemplu impulsurile sexuale inconştiente. Prin teoria psihanalitică Freud a încercat să explice cele mai multe dintre comportamentele umane.

Există o parte a minţii de care suntem conştienţi, numită conştient. Dar există şi anumite informaţii car sunt temporar uitate, dar care pot fi aduse uşor în conştiinţă atunci când este necesar: preconştientul. Sub acestea se află un stratul profund al inconştientului. În această zonă sunt ascunse conflictele şi traumele acumulate în prima parte a vieţii. Inconştientul este cel care influenţează comportamentul şi emoţiile, cauzând deseori tulburări severe.

Perioada în care Freud a elaborat teoria psihanalitică a fost marcată de explicaţiile deterministe, astfel încât demersul său constă în extinderea determinismului la viaţa psihică sub forma cauzalităţii absolute. Bazându-se pe analiza a nenunărate cazuri patologice şi normale Freud afirmă, pentru prima oară în mod categoric, că în viaţa psihică nu există nimic arbitrar, nimic întâmplător şi nedeterminat, astfel încât cele mai nesemnificative gesturi, cuvinte, emoţii au fie o cauză conştientă, fie de cele mai multe ori o cauză inconştientă.